Ne dorim mai mult confort acasa, iar un prim pas in a instaura o stare de bine acasa poate fi realizata si prin alegerea unei masini de spalat vase incorporabile asa cum este modelul Electrolux KEGB9405L. Spalatul vaselor este una din activitatile de care ne ferim de cele mai multe ori mai ales iarna, cand apa rece nu este prielnica celui care trebuie sa faca acest lucru manual. Ba chiar si atunci cand exista apa calda apar unele reticente, aceasta activitate fiind amanata pana la un moment dat cand este depasit acest moment. Mult mai eficient, spalatul vaselor in regim automatizat implica un consum mai redus de resurse, apa, detergent iar timpul pe care il alocai acest proces anevoios poate fi redistribuit altor activitati care iti fac mai multa placere. Vasele pot fi spalate la un regim de temperatura mai ridicat, fiind igienizate astfel mai eficient, lucru dealtfel imposibil manual. Luand in considerare si istoricul in piata pe care il au cei de la Electrolux, putem spune ca iesim castigati si din acest punct de vedere, deoarece nu sunt la prima incercare, existand mai multe modele produse care au tot fost imbunatatite in decursul anilor, iar rezultatul final este acest model Electrolux KEGB9405L, conform cu noile cerinte din 2022. Masina de spalat vase Electrolux arata bine si din punct de vedere al designului, desi nu apar multe noutati la nivel de aspect, principalele caracteristice fiind legate de cat de compacta este, albul este culoarea predominanta, iar optiunea de a fi incorporabila iti da posibilitatea sa o montezi la interiorul unui mobilier care suporta acest tip de instalare. Dar pentru a ajunge pana la partea de instalare, trebuie sa cunosti in detaliu dimensiunile acesteia, care se rezuma la urmatoarele valori: 81,8 cm inaltime, 59,6 cm latime, 55 cm adancime, avand o greutate de 44,35 Kg.
Cu o capacitate de incarcare de pana la 15 seturi de vase, masina de spalat vase Electrolux KEGB9405L este suficient de mare pentru a ofer experienta de care are nevoie o familie de 4-6 membrii. Statutul de incorporabil ne permite sa instalam aceasta masina de spalt vase la interiorul unui corp de mobilier, pentru a salva astfel mai mult din spatiul util al casei noastre. Nu este o operatiune tocmai simpla, de aceea daca nu ai mai facut acest lucru, iti recomand ca de fiecare data sa apelezi la specialisti din domeniu. Este important sa calculezi dimensiunile incat acesta sa se potriveasca perfect pentru spatiul pe care il ai la dispozitie.
Panoul de control electronic cu text/simboluri ascunse are o interfata foarte simpla, fiind prevazut cu un numar redus de butoane touch control si afisaj LCD ce iti arata: indicator pentru agentul de clatire, indicator de reumplere a sarii, indicator pentru ajutor de clatire, sare, faza de uscare, sfarsit program, faza de timp, selectie programe, clatire suplimentara, Delay Start, precum si etapele de spalare. Aparatul este dotat si cu Timmer cu optiune de pornire intarziata de la 1 la 24 ore. Panoul de comanda are in dotare si tehnologia Quick Select de la Electrolux ce asigura setari optime pentru fiecare ciclu de spalare a vaselor. Astfel cu ajutorul unui buton glisor de pe bara de selectare My Time, alegeti durata ciclului de spalare si eventualele programe optionale de spalare. Cu ajutorul glisorului puteti selecta un ciclu de spalare in functie de durata, care variaza de la minim 30 de minute la maxim 4 ore. In plus un indicator Ecometer arata numele si durata de la programul de spalare ales; Durata pornirii cu intarziere; Texte cu informatii care indica, modul in care selectarea unui program de spalare afecteaza consumul de resurse energetice. Cu cat sunt aprinse mai multe bare luminoase, cu atat este mai redus consumul. Cand glisorul ajunge in pozitia ECO acest lucru ne indica selectarea programului de spalare care este cel mai prietenos cu mediul. Cu sectiunea Extras cu 2 butoane touch control puteti selecta 2 optiuni: Extra Power; Glass Care si regla un ciclu de spalare. Prin apasarea butonului touch control Extra Power timpul si temperatura de spalare se mareste. Prin apasarea butonului Glass Care vei asigura o ingrijire spaciala pentru tacamuri si vasele sensibile la temperatura ridicata. Prin apasarea butonului touch control Auto Sense masina regleaza automat ciclul de spalare in functie de tipul de vase din masina. Indicatorul Machine Care este aprins cand masina de spalat are nevoie de o igienizare interna. Iar indicatorul fazei de Uscare este aprins cand este selectat un program de spalare ce are inclus si o faza de uscare. Semnalizarea clipeste cand faza de uscare se deruleaza. Indicatorul Delay Start se aprinde cand setati pornirea cu intarziere. Indicatorul de Pauza clipeste cand puneti in pauza un ciclu de spalare, sau numaratoarea inversa cand se deschide usa masini. Aceasta masina de spalat vase fiind proiectata pentru o functionare indelungata pe afisaj vor aparea si coduri de eroare. In acest sens cu functia de diagnosticare Inteligenta din dotare acest model are rolul de a preveni defectiunile severe care pot sa apara. Aceasta functie va identifica inca din faza incipienta orice eroare aparuta in regimul normal de functionare si va opri instantaneu masina, afisand in acelasi timp pe display-ul acesteia un cod specific fiecarei erori. In functie de aceste coduri afisate ce sunt prezentate si in manualui masini de spalat vase, veti putea gasi cele mai rapide si mai sigure metode de remediere.
Pentru cele mai bune rezultate de spalare la acest model, cantitatea de saruri necesara este distribuita automat in functie de gradul de duritate al apei. În cazul in care cantitatea de saruri sau de solutie de clatire este insuficienta, indicatorii electronici va informeaza imediat cu privire la acest lucru. Pentru o funtionare optima masina de spalat vase are nevoie de apa dedurizata (cu continut scazut de calciu). Daca apa de alimentate are duritate mare pe vasele ce sunt spalate si pe componentele din interiorul masini vor ramane urme de calcar. Acest lucru are influenta negativa asupra ciclului de spalare, uscarii si lustruirii vaselor. De aceea sistemul de dedurizare trebuie alimentat cu sare care este special fabricata pentru masinile de spalat vase, pentru ca sa poata functiona cu aceeasi eficacitate de fiecare data. Diagrama duritate ale apei sunt date intr-un tabel in cartea tehnica, ce insoteste aceasta masina, sau se poate afla de la regia de apa din localitatea de domiciliu. Dozatorul pentru detergentii se afla amplasat in interiorul masini pe usa, cu indicator de nivel cu semnalizare pe panoul de comanda. Dozatorul pentru detergent este prevazut cu sistem de inchidere prin glisare ce iti permite o utilizare usoara. Astfel, accesarea acestuia se realizeaza cu usurinta oricand ai nevoie, cu un minim de efort.
Avand o capacitate de spalare de nu mai putin de 15 (seturi) se adreseaza familiilor de 4-6 persoane si este capabila sa spele mai multe tipuri de vase sau chiar vase de dimensiuni mari. Astfel conform normelor IEC, un set de vase consta in: Dintre o farfurie plata, o farfurie de supa, un pahar, o ceasca de ceai, o farfurie mai mica, un cutit, o fuculita, o lingura de supa, o lingurita pentru desert si o lingurita pentru ceai. Pentru a satisface aceste cerinte interiorul este organizat în 2 cosuri spatioase din sarma cu rafturi pliabile si un sertar pentru tacamuri. Cosul din parte superioară este dotat cu tehnologia Flexi Lift, reglabil pe inaltime, chiar si atunci cand masina de spalat este complet încarcata. Iar cosul din parte inferioara a masini are suporturi fixe pentru farfurii si tacamuri. Cosul de jos cu sistem de role se poate trage usor in afara, fiind dotat si cu un cos cu maner flexibil de depozitat tacamuri ce poate fi luat cu totul. Tacamurile si ustensilele de aproape toate formele si dimensiunile pot incapea in sertarul MaxiFlex. Indiferent daca sunt mari sau cu forme neobisnuite, separatoarele personalizabile si sertarul adanc faciliteaza incarcarea cu usurinta.
Senzorul Auto Sensor detecteaza nivelul de murdarie si regleaza automat cantitatea de apa in functie de necesarul de spalare al fiecarei incarcaturi. Datorită motorului inverter cu presiune variabila ECO Silence Drive si datorita Auto Sensor, performantele de spalare sunt automatizate pentru economisirea apei si a energiei. Electrolux KEGB9405L avand un motorul Pro Smart Inverter fara perii asigura o functionare ultra-silentioasa de 44 dB la spalare ridicandu-se la cele mai ridicate standarde de eficienta energetica. Acest tip de motor brushless, a caror constructie a permis eliminarea periilor de carbon, introduce un set de avantaje sesizabile de la prima utilizare: nivel de zgomot redus, absenta vibratiilor, control imbunatatit al turatiei, eliminarea emisiilor electromagnetice. Toate aceste avantaje sunt dublate de durabilitatea si robustetea ansamblului din care au fost eliminate elementele supuse uzurii, periile de carbon. Acest motor fiind proiectat tehnologic pentru a beneficia de durabilitate maxima in utilizare. Pentru ca aparatul urmeaza a fi folosit cel mai probabil zilnic, producatorul l-a dotat cu tehnologii si programe nu doar eficiente, ci si economice. Acest model dotat cu 2 brate stropitoare: Brat de pulverizare din plafon si de jos si cu 5 variatii de presiune ale apei, asigura o acoperire maxima a intregii incarcaturi. Iar bratul stropitor de jos tip Satellite Clean, are o mișcare de rotatie dubla, cu schimbarea continuu a unghiului de pulverizare, pentru a ajunge în fiecare colt al masinii de spalat vase. Acest brat stropitor de jos tip satelit (este mai bun decat cel de tip elice).
Acest model este dotat si cu tehnologia Air Dry 300 unde la fiecare ciclu de spalare al vaselor, usa cu sistemul de balamale Perfect Kit, este intredeschisa automat, in ultima parte a fazei de uscare. Cu acest mod de uscare natural, aerul poate circula prin masina antrenat de un ventilator, lasand farfuriile si vesela sa se usuce natural, in plus se obtin si importante economi de energie electrica. In cazul fluctuatiilor de presiune al apei sau a ruperii conductei de alimentare, acest model are si sistemul Aqua Stop unde puteti lasa masina de spalat sa funcţioneze si pe durata noptii, sau cand sunteti plecat, fara sa va faceti griji ca veti fi inundati. Astfel in caz de inundatie, sistemul Aqua Stop va opri automat alimentarea cu apa.
Pentru spalarea efectivă ai la dispozitie si 8 programe de spalare cu 4 nivele de temperaturi ale apei: Un program Quick de 30 de minute si un program Pre-spalare; Un program de 60 de Minute; Un program de 90 de minute; Un program de 2 ore si 40 de minute; Un program AUTO Sense; Un program ECO, Un program Machine Care. Astfel daca aveti o incarcatura de farfurii si vase putin folosite, cum ar fi intre doua feluri de mancare la o petrecere, puteti folosi programul rapid Quick Plus de 30 de minute al acestei masini de spalat vase la o temperatura de 50°C cu ciclu de clatire la 45°C. Acest program de spalare are un consum de 9,3 – 11,3 litri de apa si de 0,56 – 0,685 kWh. Programul de Pre-spalare dedicat pentru vase cu nivel de murdarie mare si uscat, are o durata de numai 15 minute. Acest program in functie de nivelul de murdarie consuma 3,1 pana la 3,8 litri de apa si de 0,012 pana la 0,014 kWh. In programul Auto Flexi Wash specific acestui model se spala la doua temperaturi si presiuni diferite pe niveluri. Adica vasele si oalele mai murdare din cosul inferior vor fi spalare la 60°C si o presiune mare, iar paharele vor fi incarcate in cosul superior si vor fi spalare la 50°C la o presiune mai scazuta. In acest program este activ si senzorul de incarcare, ce detecteaza gradul de murdarie si numarul de vase din cosuri. Astfel masina de spalat vase va regla cantitatea de apa consumata intre 8,3 si 11,5 litri, cu durata intre 2 ore si 2 ore si 50 de minute, cu un consum energetic de 0,677 – 1,036 kWh. Programul de spalare ECO la 50°C pentru spălare la un nivel minim de resurse. Acest program de spalare cel mai lung, are o durata de maxim 4 ore. In programul de spalare de 60 min este activ senzorul de incarcare, deci acest program de spalare ce dureaza o ora, cu temperatura apei la 60°C si program de clatire la 55°C, are un consum de 9 – 11 litri de apa si de 0,693 – 0,847 kWh. In programul de spalare de 90 min este activ senzorul de incarcare, deci acest program de spalare ce dureaza 90 de minute, cu temperatura apei la 60°C si program de clatire la 55°C, are un consum de 9,3 – 11,4 litri de apa si de energie 0,772 – 0,944 kWh. Este un program ce poate fi folosit zilnic. Program de spalare la 160 de minute la 60°C si cu clatire la fel de 60°C, recomandat pentru vasele cu grad de murdarie normal la foarte murdar. La acest program consumul poate varia intre 9,4 si 11,5 litri de apa iar cel energetic intre 0,876 si 1,071 kWh. Durata maxima a programului este de 160 de minute. La acest program de spalare putem sa accesam optional: Extra Power; Glass Care. Cu tehnologia din dotare Machine Care ce este un program special de auto-curatare a cuvei, va asigura un maxim de igiena masini. Aceasta tehnologie prelungeste viata masinii de spalat. Acest program cu durata de functionare de 60 de minute, va consuma intre 8,3-10,1 litri de apa si 0,593-0,725 kWh. Pe langa reglajul de temperatura si optiunea cu clatire suplimentara, care te va asigura ca vasele nu numai ca sunt curate si dezinfectate, ci si gata de utilizare dupa scoaterea din cuva, masina mai ofera si alte tehnologii inovatoare. Dintre acestea, sistemul Air Dry foloseste fluxul de aer natural pentru a termina uscarea. Aceasta aplicatie intredeschide usa cu 10 cm in ultima parte a ciclului. Aceasta uscare naturala a vaselor, reduce si costurile de energie electrică.
In plus cu sistemul Xtra Dry daca dorim o uscari si mai eficienta, aceasta optiune va mari temperatura apei la ultima clatire. Evident, consumul energetic va fi mai mare. Acest model datorita procesorului incorporat are grija singura de ea informandu-va atunci cand are nevoie de sare şi agent de clatire. La acest tip de masina se poate face conexiune la apa calda. Masina Electrolux KEGB9405L este dotata si cu un sistem de filtrare fara tehnologia de autocuratare, format din: filtru principal, filtru grosier si microfiltru. In privinta functiilor speciale, pune la dispozitie, elementul de incalzire ascuns, programarea intarziata, cele 4 nivele de temperatura, Sensor System, indicatorul pentru realimentare cu sare, (acest articol fiind folosit la dedurizarea) apei.
Conform noilor standarde energetice aceasta masina de spalat vase se incadreaza in clasa de eficienta energetica C, cu un consum de energie de 76 kWh la 100 spalari si un consum de apa de 11 litri de apa, in programul de spalare ECO cu durata de 4 ore, masurat cu metode mai perfectionate. Iar emisiile acustice din spatiul unde este plasata masina de spalat vase, in ciclul de spalare standard ECO la capacitatea nominala de spalare, este de 44 dB(A), conform etichetei energetice. Consumul real de energie depinde de modul de exploatare a masini de spalat vase.
Consider ca este o alegere perfecta pentru orice locuinta, un aparat electrocasnic modern care ne permite de acum sa fim mult mai eficienti din punct de vedere energetic, oferind totodata performante buna pentru spalatul vaselor.
Recomandare:
Primesti garantie 2 ani cu posibilitate de extindere, daca o comanzi de aici
Deasemenea zilele acestea o poti gasi la reducere in cel mai mare magazin online reducerea fiind valabila doar pentru comenzile online: Vezi noul pret actualizat
Mai multe detalii tehnice si imagini puteti gasi si pe pagina producatorului aici